Despre proiect
Unitatea noastră școlară a luat ființă în anul 1961 sub denumirea de „Școală specială”, iar din anul 2007 s-a avizat schimbarea denumirii unității de învățământ în Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă.
CSEI Tg Neamt acordă o atenție deosebită activităților de instruire, informare și consiliere atât a părinților copiilor cu dizabilități, cât și a cadrelor didactice care interacționează cu elevii cu cerințe speciale. Suntem o echipă unită, formată din cadre didactice calificate, cu experiență în domeniul psihopedagogiei speciale și conștiente de misiunea școlii, aceea de a crea șanse egale în educația tuturor „elevilor speciali”, valorizându-i pe toți într-un mediu prietenos, prioritară fiind formarea de abilități de viață independentă, creșterea pauzelor de recuperare și integrare în societate.
Valorile școlii noastre sunt: înțelegerea, iubirea, credința, toleranța și acceptarea.
Funcționăm cu 14 clase (clasa pregătitoare – clasa a X-a) și o grupă de grădiniță specială, totalizând un număr de 117 elevi. Ne bucurăm în fiecare an de aprecierea celor din jur, prin participarea elevilor noștri la competiții sportive și cultural-artistice, unde au fost premiați cu locurile I, II, III și mențiuni speciale. Școala noastră a participat la proiecte de finanțare de la Consiliul Județean, dar și la proiecte precum MADRE, CRED și altele. În fiecare an am luat parte la SNAC – echipa de dans Select Dance, aducându-ne premiul I și premii speciale.
Orice copil este un dar de la Dumnezeu, chiar și un copil cu dizabilități, iar drumul lui este la fel de valoros și frumos, iar noi îl vom iubi cu exact aceeași măsură. Ei vin cu un dar prețios de oferit lumii, iar străduința noastră de a descoperi lecția pe care trebuie să o învățăm de la acest copil special, ne va face mai umani și ne va ajuta să ne găsim mai repede echilibrul.